De ce Iubim Prajiturile



Pentru multi dintre noi partea preferata a unei mese este desertul. Chiar daca nu avem la fiecare masa desert, cu siguranta am dori sa avem. De cele mai multe ori desertul este o prajitura, dar poate fi si altceva, de exemplu inghetata, care este unul dintre cele mai populare deserturi, mai ales vara. Indiferent ca este vorba de prajiturile clasice sau cele mai pretentioase, in ziua de azi, lumea face mult mai multe prajituri decat o faceau cu ani in urma. Unul din aspectele care au dus la acest fapt este aspectul social. Socializarea “la o prajitura” este unul dintre motivele pentru care au devenit tot mai populare, indiferent ca este vorba de o prajitura de la patiserie sau una facuta acasa. Un alt aspect este cel financiar. Multe gospodine prefera sa faca o prajitura acasa, decat sa mearga la cofetarie, salvand in acest fel bani, daca raportam costul ingredientelor la pretul prajiturilor cumparate. De obicei se ignora in aceste calcule munca si timpul pierdut pentru a le face. O alta influenta vine din partea televiziunii, mai exact emisiunile culinare, care sunt tot mai multe. Oamenii au fost inspirati de emisiunile culinare sa gateasca mai mult. Dar expertii sustin ca prepararea prajiturilor acasa a devenit mai populara, nu datorita faptului in sine si consumarii acesteia, ci datorita sentimentului de nostalgie care le insoteste. 


Ei considera ca mirosul prajiturilor este principalul miros care ne duce cu gandul la nostalgia copilariei, cand toata casa parinteasca si de cele mai multe ori casa bunicii abunda cu mirosul prajiturilor, mai ales in preajma sarbatorilor. Nu trebuie neglijat si internetul, cu ajutorul caruia nu trebuie sa ne limitam la retetele de prajituri cunoscute. Sunt foarte multe pagini web care ofera retete de prajituri ca de exemplu www.prajituri.net pentru ca este o moda, sa faci o prajitura, apoi sa postezi imagini pe retele de socializare pentru a culege laudele prietenilor si cunoscutilor. De asemenea, prepararea unei prajituri ne duce cu gandul la joaca unui copil, pentru ca ne permite sa facem greseli intr-un mediu sigur. De fapt, expertii sustin ca pentru multa lume prepararea unei prajituri este o terapie, un moment de relaxare. O prajitura care iesit a delicioasa, poate oferi celui care a realizat-o mai multa incredere in propriile forte, de asemenea nu poate fi neglijat si sentimentul de implinire pe care il are dupa. De aceea, va indemn sa luati o carte cu prajituri sau una de pe internet si faceti-le o surpriza delicioasa celor dragi.

Sexul lui Apollo creaza Probleme in Rusia



Totul a plecat de la un cetatean ultranationalist din Rusia aflat intr-o pozitie destul de importanta. Mai exact este vorba despre un deputat de origine rusa ce este nemultumit de faptul ca pe bancnota de 100 de ruble este infatisata statuia lui Apollo, al carui sex este vizibil. Deputatul, pe numele sau Roman Hudiakov, motiveaza ca doreste modificarea bancnotei pentru a apara minorii de pornografie si sexualitate explicita. El mai mentioneaza in declaratiile sale si ca, cine doreste sa admire astfel de arta se poate duce la muzeele in care statuile sunt expuse, nicidecum sa priveasca bancnota respectiva. Statuia zeului grec este reprodusa si in fata Teatrului Bolsoi din Moscova, insa dupa restaurarea acestuia, sexul statuii a fost acoperit cu o frunza de vita-de-vie, astfel Apollo ramanand, pe teritoriul rusiei, numai pe bancnote complet nud. "La scoala, unde il asteptam pe fiul meu, doi elevi in varsta de aproape zece ani examinau si comentau despre o bancnota de 100 de ruble. 
Este un comportament incorect. Este necesar sa ne protejam copiii de informatii de acest tip, de pornografie" sustinea Roman Hudiakov pentru AFP. Si Iuri Rijov un purtator de cuvant al grupului parlamentar din care Roman Hudiakov face parte sustine initiativa si mentioneaza ca fiind o bancnota de mica valoare, cea de 100 de ruble (2,13 euro), copiii au des acces la ea si evident la desenele prezente pe aceasta, ce sunt non educative. Sansele ca aceasta cerere sa fie luata in seama si imaginea bancnotei schimbata, nu sunt deloc mici mai ales tinand cont de cantitatea de legi absurde propuse si uneori aprobate de catre Parlament. Dintre legile cel putin ciudate, propuse recent in Rusia aflate in curs de aprobare, amintim: Interzicerea fumatului la femeile de pana in 40 de ani. Amendarea utilizarii cuvintelor in alta limba decat rusa; Interzicerea incaltamintii fara toc; Interzicerea lenjeriilor de marime mica din dantela sintetica; Interzicerea folosirii cuvintelor obscene in spectacole (propunere deja aprobata de catre parlamentul rus).

Teoria pierderii Grasimii



Da, pierdeti mai multa grasime. V-ati putea gandi "Nu mai am atat grasime de pierdut! Pielea mea arata ca niste saci goi!". In cazuri extreme, ca acelea in care pacientii nu se pot misca in mod normal, piele in exces poate fi indepartata de un chirurg. Dar pentru oricine altcineva, putin mai multa grasime pierduta poate fi exact trucul de care aveti nevoie. Teoria functioneaza asa: daca va puteti ciupi pielea de pe spatele palmei, aceasta se simte fina ca hartia. Acest fapt se datoreaza existentei unui strat subtire de grasime subcutanata. Dar daca va ciupiti stomacul sau partea anterioara a bratelor, puteti observa ca pielea lasata este mai groasa decat incazul palmei. Pierderea grasimii nu inseamna neaparat o pierdere in greutate. De fapt, daca va sporiti antrenamentele de forta pentru a dobandi masa musculara, veti obtine o crestere in greutate. Aceasta se datoraza faptului ca muschii sunt mai densi decat grasimea. 


Veti ajunge sa fiti mai mici, dar mai grei, adica mai sanatosi. Aceasta abordare necesita rabdare si perseverenta. Ar putea trece luni sau ani pana ce va veti atinge obiectivul de a atinge un nivel mai scazut de grasime corporala. Ar putea trece la fel de mult timp inainte ca pielea voastra sa ajunga la dimensiunile anterioare. Intr-un final, metabolismul vi se va accelera mai mult ca niciodata datorita masei musculare dobandite. Pielea lasata apare. Daca vi se intampla voua, incercati alternativele, intr-o prima faza incercati sa va schimbati alimentatia zilnica consumand mult mai multe fructe si legume, iar in acelasi timp puteti urma o dieta rapida pe termen scurt pentru a vedea daca aceasta va avea succes in cazul dumneavoastra, demarand cateva cercetari si decizand ce cale veti urma. Chiar daca este metoda preventiva, chirurgia sau pierderea grasimii, alegerea va va aduce mai aproape de corpul pe care vi-l doriti.

Nu alimentele dau o Stare de bine Organismului



De cate ori nu ati auzit sau nu ati aplicat chiar dumneavoastra "tratamentul" de a manca ceva gustos, nesanatos, poate chiar interzis dietei personale, doar pentru ca sunteti tristi sau deprimati in speranta de a obtine o stare mult mai buna apoi?! Desi cercatatorii sustin ca unele alimente schimba total starea de spirit a unei persoane, psihologii contrazic aceasta ipoteza punand accent pe faptul ca starea unei persoane se schimba cu timpul indiferent de ce aceasta va manca sau nu. Un studiu recent,  pentru a demonstra cele sustinute, a fost efectuat pe un esantion de voluntari ce au ales sa manance alimente celebre despre care se stie ca ar schimba starea de spirit precum inghetata sau ciocolata, alimente despre care se stie ca nu au niciun efect in acest sens, uitandu-se apoi la un clip de 20 de minute, ce era menit sa le induca o stare negativa de teama, tristete sau enervare.
Imediat dupa vizionarea clipului toti participantii la studiu au fost rugati sa noteze cum se simt, urmand apoi inca o notare a starii de spirit la 3 minute mai tarziu, timp in care unii au mancat alimente ce "binedispun", altii alimente neutre, iar o a treia parte din voluntari neconsumand nimic. Dupa repetarea experiemntului, astfel incat fiecare voluntar sa se afle in toate cele trei situatii de a consuma sau nu diverse alimente dupa vizionarea clipului, rezultatul fiind uimitor: Indiferent de ce mancasera sau nu, starea tuturor era mai buna la 3 minute dupa incheiere clipului, concluzia cercetatorilor fiind aceea ca timpul are un efect benefic asupra psihicului si a starii de bine, nu alimentele consumate asa cum se credea pana acum. Odata cu acest studiu s-a demonstrat atat ca cei ce se afla intr-o stare proasta nu trebuie decat sa aiba putina rabdare sa se calmeze cat si ca persoanele aflate in depresie nu se vindeca mai repede prin tratamentul cu mancarea preferata, acesta reprezentand doar un obicei nociv fara rezultate.

Amenajarea Dormitorului



Pentru ca este locul in care va odihniti, dormitorul ar trebui sa aiba intaietate in ceea ce priveste amenajarile si investitiile financiare pe care le faceti pentru casa. Dormitorul ideal va da dovada de confort, spatiu si caldura astfel incat sa va simtiti mai bine decat in orice alta camera din apartament. Dupa cum va dati seama, un dormitor cu cat este mai confortabil cu atat va oferi o odihna de calitate, care sa va incarce bateriile dupa o zi obositoare. Indiferent ca este mare sau mic, exista metode prin care il puteti transforma total. Trebuie doar sa aveti imaginatie si sa tineti cont  de sfaturile expertilor in amenajari. Iata si din partea noastra cateva sfaturi practice care va pot fi de folos in cazul in care vechia camera pentru dormit nu va mai este pe plac: Primul pas este sa eliminati pe cat posibil mobilierul masiv ce ocupa mult loc si incarca. Cu cat este mai putina mobila cu atat dormitorul va parea mai spatios. Dupa eliminarea pieselor de mobilier masive, incercati sa mobilati doar cu strictul necesar camera, de preferinta folosind mobilier vertical multifunctional. Vorbind despre camera in care dormiti, nu puteti sa nu va gaditi si la elementul principal, patul. Cu cat aveti mai putina mobila in dormitor, cu atat va veti permite un pat mai mare. Bineinteles, nu trebuie sa exagerati, iar cand va interesati de paturi, sa cautati numai dimensiunile matrimoniale(160x200 sau 200x200). 


Un pat proportional cu dimensiunile mobilei si ale camerei (120x200 sau 140x200) va oferi confortul de care aveti nevoie. Si pentru ca orice incapere trebuie zugravita, aici alegeti sa zugraviti camera in culori calde, deschise astfel incat sa aveti intodeauna o senzatie de prospetime. Daca totusi va doriti si o culoare puternica, de efect, alegeti sa colorati numai un perete, cel pe care se afla patul. Cand va uitati la tv sau cititi, este obositor sa vedeti in parmanenta pata respectiva de culoare. Lumina este de preferat sa fie calda. Cea rece confera spatiilor o atmosfera incordata, de birou, ceea ce nu este cazul cand vreti sa va relaxati si in plus oboseste ochiul. Pentru a avea spatiu suficient de trecere si a sterge cu usurinta praful, eliminati lucrurile pe care nu le folositi zilnic, depozitati-le in alta parte si pastrati in dormitor numai lucrurile personale sau care va trebuiesc zilnic. In ceea ce priveste aparatura electronica, desi nu este recomandata in dormitor, un televizor nu strica niciodata, mai ales daca va place sa va uitati la filme pana adormiti. Ca ultim sfat, nu uitati ca o camera dezordonata, oricat este de mare va parea o debara. Cu cat reusiti sa mentineti dormitorul mai curat si liber cu atat el va fi mai primitor si mai spatios.

Castanele sustin Sanatatea!



Desi sunt niste copaci impunatori, castanii fac niste fructe micute despre care cu greu se poate crede ca au atatea proprietati precum cele despre care urmeaza sa aflati. Binecunoscutele castane nu au numai proprietati extraordinare nutritive ci si medicale! Aceste proprietati au fost descoperite pentru prima data de catre turci, care isi hraneau caii cu castane, iar surprinzator, caii bolnavi se insanatoseau inexplicabil. Crezand ca au puteri vindecatoare, oamenii au inceput deasemenea sa le consume ignorand faptul ca o castana nu are puteri magice ci doar amidon, o substanta foarte hranitoare pentru organism. Datorita continutului de amidon, antioxidanti si vitamine, ele pot actiona ca si supliment nutritiv alaturi de nuci si alune ce completeaza regimul alimentar, cu succes fie ca tineti sau nu o dieta. Mancand cateva castane, foamea se va diminua iar organismul va fi hranit cu ce are nevoie, fara sa mai fie nevoie apoi de portii mari de mancare pentru a va satura. Pe langa substatele deja mentionate, castanele contin si substante antiinflamatoare (sponozide) ce ajuta la ameliorarea varicelor, inlaturand in numai cateva zile durerile si umflaturile.
Chestnuts
Castanele ajuta si la reumatism, dar nu folosite la modul magic, cum se spunea in batrani ca purtatul unei castane in buzunarul hainei alunga problemele raumatice. Ele ajuta intr-adevar dar cu conditia de a fi folosite in urmatorul fel: se fierb 30 de castane in 5 litri de apa, iar cand apa a scazut la jumatate se toarna in cada de baie alaturi de apa fierbinte, in care urmeaza sa stati cateva minute. Pentru a beneficia din plin de ceea ce contin castanle, le puteti consuma in mod regulat sub diferite forme, in functie de gusturi: fierte, prajite, coapte sau adaugate in diverse creme. Avand un gust placut nu va fi un chin consumul castenelor iar beneficiile pe care ele il vor aduce organismului se vor simti in numai cateva zile. Si pentru ca cele mai des consumate sunt castanele coapte, iata cum sa procedati pentru a le coace rapid si corect: Se cresteaza castanele pe lateral, nu foarte adanc; Se aseaza pe o suprafata antiaderenta  si se pun la foc, acoperite cu un capac, timp de cinci minute apoi se intorc urmand inca cinci minute de coacere cu capacul pus. Daca le gatiti la cuptor va dura mai mult si va trebui sa le stropiti des cu apa pentru a nu se usca. Cand le scoateti din tigaie, lasati-le putin pe un servetel umezit.

Ce cumparaturi Faceti in Vacanta?



O data plecate in vacanta, femeile, au o imensa si de nestapanit pofta de cumparaturi. Peste tot in jur, mai ales intr-o tara straina exotica, sunt zeci de lucruri nemai vazute care cer a fi achizitionate imediat. Aceasta este prima greseala pe care majoritatea o fac in vacanta din punct de vedere financiar: Incep a cheltui pe cumparaturi fara importanta, o mare parte din buget, ramanand apoi fara fonduri suficiente pentru a se bucura de locurile in care se afla. Este de la sine inteles ca niste cumparaturi vor trebui facute, insa ar trebui sa va ganditi de doua ori de fiecare data cand achizitionati un produs si de preferat, toate cumparaturile sa le faceti in ultimele 2 zile de vacanta, dupa ce v-ati distrat, ati vizitat tot ce era de vizitat, v-ati plimbat si au mai ramas ceva bani. Pentru a va ajuta la salvarea unei bune parti din bugetul alocat vacantei respective, iata si cateva cumparaturi pe care nu ar trebui sa le faceti intr-o vacanta: Avand in vedere ca toate cosmeticele sunt destul de scumpe peste tot in lume, luati de acasa in bagaj cosmeticele necesare astfel incat in vacanta sa nu cheltuiti bani pe creme, fond de ten, farduri, gel de dus, sampon, etc, oricat de tentante, diversificate si frumos mirositoare ar fi. 

Shopping time

Nici cheltuielile pe haine nu prea isi au rostul in vacanta, deoarece orice veti cumpara, va fi sub influenta locului si al modei de acolo, obiecte vestimentare care, oricat plac, apoi nu se vor potrivi vietii de la oras si astfel nu le veti mai purta probabil niciodata. Accesoriile vestimentare cat si cele decorative pentru casa intodeauna tenteaza, dar incercati sa va limitati la a lua atat pentru dumneavoastra cat si pentru prieteni sau familie cate un suvenir micut, simbolic. Trebuie sa va ganditi si la cheltuieli si la faptul ca probabil aveti acasa, ca toata lumea dealtfel deja rafturile pline cu diverse suveniruri, incat sa le umpleti pana peste limita cu multe obiecte cu aceesi provenienta sau cu obiecte voluminoase. In special, nu cumparati nimic din ceea ce nu aveti nevoie doar pentru ca arata bine, deoarece veti cheltui inutil pe lucruri pe care nu le veti folosi apoi. Retineti intodeauna ca vacanta are ca principal scop principal vizitarea unei destinatii de turism, cunoasterea sa, relaxarea, confortul si nu in ultimul rand rasfatul de care va veti bucura cu placere. Daca transformati toate acestea intr-un sejur de shopping, din pacate nu va veti distra si nu veti cunoaste suficient splendorile destinatiei in care va aflati.

Cand Scriu



Cand scriu ma simt foarte emotionata, dar in acelasi timp in largul meu! Cand scriu imi pun tot sufletul in ceea ce fac, ca sa iasa ceva minunat, iar sentimentele mele sa ajunga la ceilalti! Scriu poezii cand sunt trista, fericita, cand ma simt iubita, sau cand ma simt uitata! Chiar daca poeziile mele nu sunt asa metaforice, si mai am mult de lucrat, ma bucur totusi ca imi pot exprima ce simt prin niste versuri, poate pentru unii banale, dar pentru mine care inseamna totul. Cand scriu incerc sa fiu sincera cu voi,dar mai ales cu mine! Daca nu scriu ceva care sa vina din inima, pentru mine chiar nu are rost si ma simt foarte prost! Stiu ca dupa ce scriu o poezie imi raman amintiri triste sau frumoase. Dar conteaza ca s-au intamplat in viata mea si asta ma face foarte puternica. Deasemenea cand scriu ma incurajeaza foarte mult comentariile voastre frumoase si ma face din ce in ce mai ambitioasa! Vreau sa inchei cu un multumesc pentru voi, caci fara voi nu reuseam sa scriu tot ce e scris pe acest blog si fara voi nu mai treceam peste unele momente din viata!
Shape poems

Goana dupa Reduceri



Dupa cum stiti, in lunile Februarie - Martie incepe un nou val de reduceri si lichidari de stoc, moment in care veti vedea din nou o mare competitie intre magazine, care mai de care sa reduca mai mult aparent. Este o perioada de care clientii pot profita din plin pentru a-si achizitiona haine reduse, accesorii reduse sau de ce nu cosmetice la super preturi. De ceea ce trebuie sa tineti cont insa atunci cand porniti in goana dupa chilipiruri este ca nu toate produsele sunt reduse chia rata de mult. Pacaleala este ca in saptamanile dinaintea reducerilor mari, multe magzine ridica nejustificat preturile pentru ca apoi sa aiba de unde reduce, pretul final fiind unul foarte apropiat de unul normal. Pentru a nu pica intr-o astfel de cursa este bine sa fiti la curent cu preturile normale ale hainelor, cosmeticelor sau accesoriilor incat sa va dati seama daca produsul pe care il vizati in perioada reducerilor este cu adevarat ieftin sau doar afiseaza un procent redus care sa va capteze atentia.
Haine reduse de sezon
Deasemenea trebuie sa mai fiti atente in perioada reducerilor si la magazinele ce nu sunt extrem de cunoscute. Un magazin celebru cu preturi mari, va avea preturi accesibile in timpul reducerilor, dar un magazin mai putin cunoscut, cu lucruri de calitate in orice caz, in aceasta perioada va avea preturi mai mult decat accesibile, preturi mici, ce va vor permite achizitionarea a mai multe produse decat planuiati in mod normal, fapt ce nu poate decat sa va bucure. Tot ce va trebuie, ca femeie pasionata de cumparaturi cand incep reducerile este putina luciditate incat sa analizati cu atentie pretul ce se sustine a fi scazut si putina rabdare incat sa cautati in mai multe magazine produsele dorite. Daca reusiti sa faceti aceste doua lucruri, cu siguranta veti iesi in castig la fiecare val de reduceri!